Primele reacții ale Simonei Halep, după eșecul cu Makarova. Ce a spus românca despre setul pierdut cu 6-0

Primele reacții ale Simonei Halep, după eșecul cu Makarova. Ce a spus românca despre setul pierdut cu 6-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a pierdut surprinzător, scor 4-6, 0-6, meciul cu Ekaterina Makarova, din sferturile de finală ale Australian Open. Românca aflată pe locul 3 în lume a motivat înfrângerea prin emoțiile inevitabile care vin înaintea meciului

Cinci meciuri, cinci victorii pentru Halep. Acesta era bilanțul pe care Simona îl avea înainte de sfertul de finală de la Australian Open contra rusoaicei Ekaterina Makarova. Însă cum statistica nu joacă niciodată pe teren, lucrurile s-au schimbat repede. Iar Halep, care nu pierduse nici măcar un set în nouă partide în acest an, a cedat clar, scor 4-6, 0-6, meciul cu tenismena rusoaică, aflată la cea mai bună performanță din carieră într-un Grand Slam.

Evident, după un eșec atât de mare, Halep a apărut îngândurată la conferința de presă ce a urmat partidei, iar primele reacții au fost clare. „M-am antrenat foarte bine dimineață, dar poate că am fost ușor prea stresată înainte de meci. Am avut o zi proastă. Dar Ekaterina merită felicitări, a jucat foarte bine, i-a intrat tot, astfel că merita să câștige. Nu pot spune că am jucat cel mai bun tenis al meu, dar ăsta e sportul”, a declarat Halep la finalul partidei cu Makarova.

„N-a fost presiune. Poate doar am fost puțin stresată. Nu știu de ce. Știam cum e să joci într-o fază superioară aici, de anul trecut, când am jucat sferturi, nu e vorba de presiune. Pur și simplu, n-am simțit mingea, n-am simțit jocul. A fost o zi foarte proastă pentru mine. Am simțit de la început că jocul meu nu merge, am încercat să schimb ce nu mergea, dar nu am reușit. În momentele cruciale, ea a jucat bine, a avut noroc cu mingile la limită, ale mele au mers în afara terenului. Sunt fericită cu ce am reușit aici”, a continuat Halep.

Așa cum era de așteptat, întrebările jurnaliștilor s-au îndreptat și spre setul 2, pierdut la 0 de Halep. „Mental am încercat să fac tot ce puteam astăzi. Dar poate nu am luptat prea bine în timpul punctelor. Mi-am pierdut concentrarea ca să câștig punctele, să câștig meciul. N-am mai crezut deloc în al doilea set și poate de aceea am pierdut cu 6-0”, a încheiat numărul 3 mondial.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×